luni, 6 iulie 2015

Despre egalitatea de șanse

S.C. Technical Training S.R.L. derulează campania de informare și publicitate a proiectului „Resurse umane calificate și recalificate pentru accesul pe piața muncii al femeii – FEMRO” (contract POSDRU/144/6.3/S/129465), proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul este implementat de S.C. Technical Training S.R.L., în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și Techniki Ekpedeftiki S.A. din Grecia.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă facilitarea integrării socio-profesionale a unui număr de 720 de femei neocupate, din regiunile:
·         București-Ilfov;
·         Centru – județele Alba, Mureș, Sibiu, Brașov, Harghita, Covasna;
·         Nord-Est – județele Neamț, Suceava, Iași, Bacău, Vaslui, Botoșani.
În cadrul proiectului sunt respectate prevederile legislației în vigoare cu privire la egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați şi sunt utilizate practici care asigură respectarea şi exercitarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a celor recunoscute de lege, în condiţii de egalitate.
Pentru realizarea egalității de șanse, în cadrul proiectului „Resurse umane calificate și recalificate pentru accesul pe piața muncii al femeii – FEMRO”, vor fi luate următoarele măsuri:
  • includerea în grupul ţintă a unui număr de 720 de femei;
  • activităţile de informare și publicitate folosesc mesaje, canale şi materiale adaptate celor cărora li se adresează; 
  • participarea la activităţile proiectului este conditionată numai de apartenenţa la grupul ţintă căruia i se adresează proiectul; 
  • metodele, tehnicile şi instrumentele folosite în cadrul activităţilor de orientare/consiliere, formare profesională şi mediere sunt adaptate specificului grupului ţintă; 
  • programele de formare profesională sunt completate cu module de achiziţie a cunoştinţelor de matematică şi ştiinţe astfel încât să faciliteze şi accesul celor care nu au aceste cunoştinţe la dobândirea unor competenţe tehnice de calitate şi implicit la un loc de muncă; 
  • participarea la formare este sprijinită de prezenţa tutorilor pentru a facilita adaptarea la program şi a celor care nu au sau şi-au pierdut abilitatea de a învaţa; 
  • elaborarea documentelor necesare pentru a aplica pentru obţinerea unui loc de muncă este asistată de consilierul de orientare profesională pentru a asigura corectitudinea acestora din punct de vedere al formei, exprimării şi ortografiei ceea ce facilitează accesul persoanelor cu competenţe de tehnoredactare reduse la un loc de muncă;
  • criteriile de recrutare şi selecţie a membrilor echipei de implementare, rolurile şi responsabilităţile atribuite şi evaluările periodice nu conţin elemente care pot genera discrimare şi tratamente preferenţiale.
Grupul țintă căruia i se adresează proiectul „Resurse umane calificate și recalificate pentru accesul pe piața muncii al femeii – FEMRO”, este format din 1080 de persoane, dintre care 720 sunt femei cu nivel educațional redus și mediu și 360 sunt experți și operatori mass-media, manageri și personal al autorităților publice centrale și locale și personal al organizațiilor societăților civile (80 experți mass-media, 100 operatori mass-media, 60 persoane din cadrul organizațiilor societății civile, 60 manageri ai autorităților publice centrale și locale, 60 angajați ai autorităților publice centrale și locale).
Beneficiile oferite grupului țintă în cadrul proiectului sunt: cunoștințe și deprinderi pentru gestionarea propriei cariere, programe gratuite de formare profesională și subvenții, premii pentru angajare și vizite de studiu în străinătate precum și oportunități și relații sociale noi.
Mesajul campaniei de informare și publicitate are sloganul: Alege o MESERIE, viitorul este acum în mâinile tale!
Dacă vrei să devii o femeie independentă financiar, respectată acasă și în societate, vino acum alături de noi și poți obține o CALIFICARE! Vei dobândi cunoștințele și deprinderile necesare pentru a-ți gestiona propria carieră profesională și a te integra pe piața muncii. Spune DA viitorului tău, alături de FEMRO!
 Pentru informații suplimentare despre proiectul „Resurse umane calificate și recalificate pentru accesul pe piața muncii al femeii – FEMRO”, vă rugăm să ne contactați la:
S.C. Technical Training S.R.L.
Str. Prof. Ion Bogdan nr. 4-6
Sector 1, București
Tel.: 021.252.24.95; Fax: 021.252.24.97
 Pentru mai multe informații despre programul de finanțare POSDRU accesați site-ul www.fonduri-ue.ro/posdru.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu