S.C. Technical Training
S.R.L. derulează campania de informare și publicitate a proiectului „Resurse
umane calificate și recalificate pentru accesul pe piața muncii al femeii –
FEMRO” (contract POSDRU/144/6.3/S/129465), proiect cofinanțat din Fondul Social
European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
2007-2013. Proiectul este implementat de S.C.
Technical Training S.R.L., în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și Techniki Ekpedeftiki S.A. din Grecia.
Obiectivul general al proiectului îl
reprezintă facilitarea integrării socio-profesionale a unui număr de 720 de
femei neocupate, din regiunile:
·
București-Ilfov;· Centru – județele Alba, Mureș, Sibiu, Brașov, Harghita, Covasna;
· Nord-Est – județele Neamț, Suceava, Iași, Bacău, Vaslui, Botoșani.
Campania de informare și publicitate are drept scop să convingă participanții că, pe termen lung, proiectul va produce efecte
pozitive ca urmare a adaptării activităților atât la specificul grupului țintă
cât și la specificul local și a abordării integrate a nevoilor membrilor săi.
Pregătirea membrilor grupului țintă cu competențe necesare atât pentru a ocupa
un loc de muncă cât și pentru a se cunoaște, a acționa, a se dezvolta pe sine
și a fi membru activ al societății contribuie la creșterea coeziunii sociale.
Dezvoltarea competențelor cheie asigură flexibilitatea și permit adaptarea mai
rapidă la modificările constante care apar într-o lume din ce în ce mai interconectată.
Lărgirea gamei de servicii furnizate persoanelor din mediul rural și urban,
structura lor și organizarea logică facilitează creșterea copetitivității
grupului țintă.
Campania va urmări
mediatizarea activităților proiectului, acestea fiind orientate preponderent
spre femei cu nivel educațional redus și mediu, dezavantajul educațional fiind
accentuat atât de stereotipurile sociale cât și de stresul produs de dorința de
a se ocupa cât mai bine de copii, de relația de cuplu, de viața personală și de
viața profesională. Prin implicarea grupului țintă în activități de formare
profesională, proiectul contribuie la facilitarea accesului femeilor la locuri
de muncă mai bune și la promovarea acestora în mediul economic. Dobândirea unor
calificări solicitate pe piața muncii le asigură femeilor și persoanelor
aparținând grupurilor vulnerabile accesul în mod egal la ocupare și la
construirea unei cariere profesionale și le oferă șansa creșterii
oportunităților de angajare.
În cadrul campaniei de informare
și publicitate vor fi redactate şi transmise publicului mesaje care să
marcheze parcurgerea etapelor relevante ale procesului de implementare a
proiectului. Mesajele campaniei vor fi transmise prin internet (bannere, advertoriale,
newslettere, discuții pe forumuri și Google AdWords), prin fluturași distribuiți
în locaţii frecventate de membrii grupului ţintă, prin presă şi prin
mash-uri/prisme afişate. Materialele de promovare vor fi distribuite în cadrul
diverselor evenimente organizate în acest scop şi vor avea rolul de a spori
gradul de informare şi promovare a proiectului la nivelul comunităţilor şi de a
atrage sprijinul acestora în implementarea proiectului.
Rezultatele
campaniei se vor regăsi și în atragerea efectivă a grupului țintă căruia i se adresează proiectul „Resurse umane
calificate și recalificate pentru accesul pe piața muncii al femeii – FEMRO”,
format din 1080 de persoane, dintre
care 720 sunt femei cu nivel educațional redus și mediu și 360 sunt experți și
operatori mass-media, manageri și personal al autorităților publice centrale și
locale și personal al organizațiilor societăților civile (80 experți
mass-media, 100 operatori mass-media, 60 persoane din cadrul organizațiilor
societății civile, 60 manageri ai autorităților publice centrale și locale, 60
angajați ai autorităților publice centrale și locale).
Beneficiile oferite grupului țintă în cadrul proiectului sunt: cunoștințe și deprinderi pentru gestionarea
propriei cariere, programe gratuite de formare profesională și subvenții, premii
pentru angajare și vizite de studiu în străinătate precum și oportunități și
relații sociale noi.
Mesajul campaniei de
informare și publicitate are sloganul: Alege
o MESERIE, viitorul este acum în mâinile tale!
Dacă vrei să devii o femeie independentă
financiar, respectată acasă și în societate, vino acum alături de noi și poți
obține o CALIFICARE! Vei dobândi cunoștințele și deprinderile necesare pentru
a-ți gestiona propria carieră profesională și a te integra pe piața muncii. Spune
DA viitorului tău, alături de FEMRO!
S.C. Technical Training S.R.L.
Str. Prof. Ion Bogdan nr. 4-6
Sector 1, București
Tel.: 021.252.24.95; Fax: 021.252.24.97
Sau puteți accesa pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/ACCES-Calificat-pentru-o-meserie-dar-și-pentru-viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu