joi, 15 octombrie 2015

Sesiune de formare adresată operatorilor și experților mass-media

În perioada 16 – 18 octombrie 2015 va avea loc un seminar de formare pe teme ce țin de statutul femeii contemporane și de egalitatea de șanse în societatea actuală.
Chiar dacă pare un subiect arid, fără iz de știre de prima pagină, în spatele acestor concepte seci, „de proiect”, se ascund dramele unor ființe umane care au nevoie de ajutorul societății pentru a-și întregi un destin normal.
Adevărul este, în egală măsură, că niciun proiect implementat de organizaţiile societăţii civile nu are impact dacă nu este susţinut de reprezentanţii mass-media. Oricâte soluţii s-ar găsi, impactul este mic dacă formatorii de opinie nu le susţin şi dacă libertatea de exprimare nu preia „frâiele”.
Conştienţi că fără sprijinul mass-media nu pot produce schimbări semnificative în societate, membrii echipei de implementare ai proiectului Resurse umane calificate și recalificate pentru accesul pe piața muncii al femeii - FEMRO au introdus pe lista de activităţi menite să vină în sprijinul femeilor defavorizate din România un modul de formare dedicat special operatorilor și experților mass-media.
Acest modul de formare va avea o durată de două zile şi se va desfăşura în weekend, în aria judeţului Braşov.
 În cadrul acestei sesiuni de formare experţii proiectului FEMRO vor oferi informaţii de calitate cu privire la legislaţia în domeniul egalităţii de şanse şi în domeniul protecţiei categoriilor vulnerabile în faţa agresiunilor de orice fel, precum şi date relevante legate de discriminarea pe piaţa muncii şi la nivel general în societatea românească. Violenţa domestică va fi, de asemenea, un subiect sensibil ce va fi dezbătut în cadrul acestei sesiuni de formare.
Vom face tot posibilul ca seminarul să livreze participanţilor un pachet informaţional de calitate şi să găsim împreună soluţii care pot face o diferenţă, măcar la nivel de mentalitate, de percepţie publică a normalului, aşa cum este conceput în societăţile dezvoltate.
Subiectele prezentate în cadrul sesiunii de formare vor da posibilitatea jurnaliştilor şi specialiştilor din echipele lor de suport să le transforme în produse jurnalistice de calitate, din care publicul larg să înţeleagă faptul că în spatele cuvintelor „discriminare”, „agresiune”, „vulnerabil” sau „defavorizat”, se ascund  destine, poveşti de viaţă ale unor femei care  trec prin greutăţi nebănuite pentru a duce un trai decent.
Am fi onorați să vă avem alături de noi la acest seminar și să facem astfel împreună încă un pas către firesc.
Participanții vor avea cazarea și mesele asigurate, iar cheltuielile de transport se decontează din bugetul proiectului.
Evenimentul va avea loc într-o zonă montană, detaliile legate de cazare urmând a fi comunicate în timp util, după finalizarea procesului de achiziție.
Sesiunea de formare adresată operatorilor şi experţilor mass-media face parte din proiectul Resurse umane calificate și recalificate pentru accesul pe piața muncii al femeii - FEMRO, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, implementat de S.C. Technical Training S.R.L în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și Techniki Ekpedeftiki S.A. din Grecia.

 Proiectul are ca obiectiv general facilitarea integrării socio-profesionale a unui număr de 720 de femei neocupate, obiectiv concretizat prin:
·         sesiuni de calificare în meserii cerute pe piața muncii din România și din Uniunea Europeană,
·         campanii de informare menite să atragă atenția asupra rolului şi importanţei femeii în familie, în societate și în piața muncii,
·         sesiuni de informare pe teme care afectează această categorie vulnerabilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu