S.C. Technical Training
S.R.L. derulează campania de informare și publicitate a proiectului „Resurse
umane calificate și recalificate pentru accesul pe piața muncii al femeii –
FEMRO” (contract POSDRU/144/6.3/S/129465), proiect cofinanțat din Fondul Social
European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
2007-2013. Proiectul este implementat de S.C.
Technical Training S.R.L., în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și Techniki Ekpedeftiki S.A. din Grecia.
Dezvoltarea capacităţii de administrare a carierei
profesionale, dobândirea unor calificări şi competenţe relevante pentru piaţa
muncii de către cele 720 de femei, membre a grupului ţintă şi manifestarea de
către acestea a unui comportament activ pe piaţa muncii contribuie la
realizarea a două dintre obiectivele naţionale asumate de România în cadrul
Strategiei Europa 2020, şi anume:
a) rată
de ocupare a forţei de muncă de 70% în rândul populaţiei cu vârste cuprinse
între 20 şi 64 de ani şi
b)
reducerea cu cel puţin 580.000 a numărului persoanelor care suferă sau riscă să
sufere de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale.
Activităţile
în care sunt implicaţi membrii grupului ţintă se înscriu pe linia măsurilor
prevăzute de una dintre iniţiativele majore ale Strategiei Europa 2020 „O
Agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă” şi contribuie la dotarea
cetăţenilor cu competenţele de care au nevoie pentru a fi competitivi pe piaţa
muncii.

Blocajele întâmpinate de femei pe calea
afirmării profesionale şi sociale ţin de aspecte precum creşterea copiilor şi
întreţinerea căminului, situaţia şi concepţia de viaţă a soţului, practicarea
unor ocupaţii extenuante şi nevoia de a demonstra permanent prin rezultate că
"merită" poziţia ocupată. Pentru atenuarea acestora nu este
suficienta emanciparea femeii şi modificarea conştiinţei sale ci şi modificarea
conştiinţei bărbatului şi a comunităţii.
Grupul
țintă al proiectului este format din 1080 de persoane cu domiciliul/reşedinţa
în mediul rural, 360 din regiunea Centru, 360 din NE si 360 din BI. Structura
grupului ţintă este următoarea: 720 femei, 180 experți și operatori mass-media,
180 personal şi manageri ai autorităţilor publice locale şi personal al
organizaţiilor societăţii civile.


Beneficiile oferite grupului țintă în cadrul proiectului sunt: cunoștințe și deprinderi pentru gestionarea
propriei cariere, programe gratuite de formare profesională și subvenții, premii
pentru angajare și vizite de studiu în străinătate precum și oportunități și
relații sociale noi.
Mesajul campaniei de
informare și publicitate are sloganul: Alege o MESERIE, viitorul este acum în
mâinile tale!
Pentru informații suplimentare despre proiectul „Resurse
umane calificate și recalificate pentru accesul pe piața muncii al femeii –
FEMRO”, vă rugăm să ne contactați la:
S.C. Technical Training S.R.L.
Str. Prof. Ion Bogdan nr. 4-6
Sector 1, București
Tel.: 021.252.24.95; Fax: 021.252.24.97
Sau puteți accesa pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/FEMRO-femei-cu-initiativa-si-personalitate-Posdru14463s129465/
Pentru
mai multe informații despre programul de finanțare POSDRU accesați site-ul www.fonduri-ue.ro/posdru.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod
obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu